Gândaci rari, care miros a piersici, nu pot zbura sau trăiesc ani întregi în lemn. Șase specii de insecte, studiate într-un proiect de conservare a biodiversității

Un gândac care emană un parfum asemănător piersicilor, o insectă care nu poate zbura și o specie ale cărei larve petrec până la patru ani ascunse în interiorul stejarilor se numără printre viețuitoarele studiate într-un proiect de conservare a biodiversității. Asociația pentru Conservarea Diversității Biologice (ACDB) atrage atenția asupra a șase specii de insecte saproxilice, dintre care cinci sunt protejate la nivel european, și avertizează că dispariția arborilor bătrâni și îndepărtarea lemnului mort din păduri le amenință supraviețuirea.

Deși sunt mai puțin cunoscute decât mamiferele sau păsările protejate, insectele care depind de lemnul arborilor au un rol important în funcționarea ecosistemelor forestiere.

Acestea sunt numite saproxilice, termen care desemnează organismele dependente, într-o anumită etapă a vieții, de lemnul mort, aflat în descompunere sau de arborii îmbătrâniți și deteriorați.

Într-o postare publicată pe Facebook, ACDB prezintă șase dintre speciile evaluate în cadrul unui proiect de cercetare și conservare care include și Buprestis splendens, o specie rară de gândac.

Gândacul care miroase a piersici și trăiește în scorburile arborilor

Una dintre cele mai neobișnuite specii studiate este Osmoderma barnabita, cunoscută sub numele de gândacul sihastru.

Larvele sale se dezvoltă în scorburile arborilor bătrâni, unde găsesc un amestec de lemn putrezit, frunze și ciuperci, care le oferă condițiile necesare supraviețuirii.

Particularitatea speciei este legată de comportamentul masculilor, care eliberează un miros dulce, asemănător celui de piersică, pentru a atrage femelele.

De altfel, denumirea științifică Osmoderma face trimitere tocmai la această caracteristică, fiind asociată cu ideea de „piele mirositoare”.

Dincolo de această particularitate, gândacul sihastru este un exemplu al dependenței unor insecte de arborii foarte bătrâni, care dezvoltă în timp scorburi și cavități naturale.

Croitorul cenușiu, insecta care nu poate zbura

O altă specie inclusă în proiect este Morimus funereus, cunoscută drept croitorul cenușiu.

Spre deosebire de numeroase alte insecte, acest gândac nu poate zbura, deplasându-se pe sol și pe suprafața arborilor.

Femelele depun ouă în lemnul mort de curând, unde larvele își continuă dezvoltarea.

Un aspect neobișnuit este longevitatea adulților, care pot trăi până la doi ani și pot supraviețui inclusiv peste iarnă.

Această durată de viață este considerată neobișnuit de lungă pentru un reprezentant al familiei croitorilor.

Croitorul alpin, o specie protejată la nivel european

Printre insectele monitorizate se află și Rosalia alpina, cunoscută drept croitorul alpin.

Specia este recunoscută după coloritul albastru-cenușiu și petele negre de pe corp, un aspect care o face deosebită printre insectele forestiere europene.

Croitorul alpin este asociat în special cu fagii bătrâni, morți sau aflați în declin, expuși la lumina soarelui.

Este o specie prioritară pentru conservare la nivel european, iar menținerea arborilor care îi oferă condiții de reproducere este esențială pentru supraviețuirea populațiilor.

Un gândac de peste cinci centimetri, care petrece ani întregi în stejar

Cerambyx cerdo, numit și croitorul mare al stejarului, este unul dintre cei mai mari reprezentanți ai acestei familii de insecte din Europa.

Adulții pot atinge 5,5 centimetri lungime, însă cea mai mare parte a dezvoltării speciei se desfășoară în interiorul lemnului.

Larvele trăiesc între trei și patru ani în stejarii maturi sau parțial uscați, unde se hrănesc și se dezvoltă.

Chiar și după transformarea în adult, insecta poate rămâne ascunsă în lemn pe durata iernii, ieșind la suprafață abia în primăvara următoare.

Această particularitate arată cât de importantă este păstrarea arborilor maturi pentru speciile cu cicluri lungi de dezvoltare.

Două specii rare, dependente de arborii slăbiți sau răniți

Proiectul ACDB include și două specii din genul Ropalopus.

Prima, Ropalopus ungaricus, este considerată periclitată la nivel european. Larvele sale se dezvoltă în paltini de munte slăbiți sau răniți, aflați în zone expuse la soare.

Spre deosebire de alte insecte saproxilice, această specie nu depinde exclusiv de arborii cu trunchiuri foarte groase. Potrivit informațiilor prezentate de ACDB, exemplarele au fost identificate în arbori cu diametre cuprinse între 5 și 72 de centimetri.

Cea de-a doua specie, Ropalopus insubricus, este rară și a fost semnalată în zona Porților de Fier, în Valea Eșelniței.

Larvele sale se dezvoltă în porțiunile deteriorate ale arborilor vii de foioase.

O particularitate a speciei este variabilitatea aspectului: indivizii aparținând aceleiași populații pot prezenta diferențe vizibile de formă și culoare.

De ce lemnul mort din pădure este atât de important

Mesajul principal al specialiștilor ACDB este că arborii bătrâni, uscați sau scorburoși nu reprezintă doar lemn care trebuie îndepărtat din pădure.

Pentru numeroase insecte, acești arbori sunt locuri de reproducere, surse de hrană și adăposturi indispensabile.

Lemnul aflat în diferite stadii de descompunere susține o diversitate importantă de organisme, de la insecte și ciuperci până la microorganisme implicate în reciclarea substanțelor nutritive.

Prin activitatea lor, insectele saproxilice contribuie la procesele naturale de descompunere a lemnului și la menținerea echilibrului ecosistemelor forestiere.

Îndepărtarea sistematică a arborilor bătrâni, a trunchiurilor căzute și a lemnului mort poate reduce drastic habitatele disponibile pentru aceste specii.

Prin urmare, conservarea biodiversității forestiere nu presupune doar protejarea arborilor sănătoși, ci și păstrarea, în condiții adecvate, a unor arbori îmbătrâniți sau aflați în descompunere.

Cercetare realizată cu sprijin internațional

Cele șase specii sunt evaluate într-un proiect care urmărește și conservarea gândacului Buprestis splendens.

Potrivit ACDB, cinci dintre cele șase specii prezentate beneficiază de protecție la nivel european prin Directiva Habitate, unul dintre principalele instrumente legislative ale Uniunii Europene pentru conservarea biodiversității.

Proiectul este implementat în 2026 cu sprijinul Mohamed bin Zayed Species Conservation Fund, în colaborare cu Columbia University și Universitatea din București.

Inițiativa aduce în atenție o categorie de viețuitoare adesea ignorată, dar esențială pentru sănătatea pădurilor.

În timp ce unii dintre acești gândaci impresionează prin culoare, alții prin dimensiuni sau comportamente neobișnuite, toți au în comun dependența de habitate forestiere care devin tot mai vulnerabile atunci când arborii bătrâni și lemnul mort dispar.

Sursa: Asociația pentru Conservarea Diversității Biologice (ACDB) 

Distribuie articolul

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *